Aquarelle FM 90,7

MARGARETA PÎNTEA

24 Ianuarie 2015

(foto) AISHOW: Actrița Margareta Pîntea vinde ouă la Piața Centrală!

Margareta Pîntea, Artista Emerită care a cucerit inimile miilor de spectatori prin grație și senzualitate, și-a deschis o ”afacere” în cadrul emisiunii AISHOW. Provocată de prezentatoarele Angela și Mihaela Sârbu, actrița a fost cea mai ingenioasă vânzătoare de ouă de găină din Piața Centrală.

Margareta Pîntea este adorată de spectatori pentru simplitate și talent, iar cele mai renumite roluri jucate de ea sunt Nina Zarecinaia în piesa ”Pescărușul” și Elena Andreevna în ”Unchiul Vanea”,  ambele drame fiind scrise de  A. P. Cehov.  În exclusivitate pentru emisiunea AISHOW, acasă la Angela și Mihaela Sîrbu, Margareta Pîntea a jucat –o pe Elena Andreevna într-o ipostază incendiară!

În ultimul timp actrița nu-și alintă fanii cu spectacole, căci abia anul trecut a dat naștere celui de-al treilea copil. În prezent cel mai important rol pentru ea este cel de ”mamă”.

Margo, căci așa este numită de colegii de la teatru, a povestit la AISHOW despre limite și norme de conduită atunci cînd ”șef ” îți este propriul soț.

Doar la THT Bravo, duminică,  30 noiembrie, la ora 19:00 vei afla cum dintr-o fată timidă și retrasă, Margareta Pîntea a devenit una dintre cele mai renumite actrițe din R. Moldova.

AISHOW îți oferă posibilitatea să afli poveștile de viață ale celor mai notorii personalități de la noi din țară. Politicieni, actori, oameni de succes sunt puși în fața provocărilor acasă la Angela Sîrbu în fiecare duminică, ora 19:00, la THT Bravo.

Doar fanii AISHOW au acces la cele mai proaspete actualizări despre invitații din fiecare duminică! facebook.com/TVAishow